Lot
A crezut că
fără regrete
mă lasă
în câmpia bătută de vânt,
statuie
luminată de îngerii cu săbii lungi,
păzitori de sare.
Şi a plecat
purtând
o vină
care avea să-i strângă
în menghină
dimineţile,
scriindu-i
cu fier înroşit
pe fiecare bătaie de inimă
numele meu.
Lot
Ha creduto che
senza nessun rimpianto
potesse lasciarmi
nel campo sferzato dal vento,
statua
illuminata di angeli dalle lunghe sciabole,
guardiani di me, pietra di sale.
E se ne è andato
marchiato
da una colpa
che soffocherà
come una morsa
i suoi mattini,
incidendo a fuoco
ogni battito del suo cuore
con il mio nome.
Daniela Şontică