Lot

 

A crezut că

fără regrete

mă lasă

în câmpia bătută de vânt,

statuie

luminată de îngerii cu săbii lungi,

păzitori de sare.

Şi a plecat

purtând

o vină

care avea să-i strângă

în menghină

dimineţile,

scriindu-i

cu fier înroşit

pe fiecare bătaie de inimă

numele meu.

 

 

Lot

 

Ha creduto che

senza nessun rimpianto

potesse lasciarmi

nel campo sferzato dal vento,

statua

illuminata di angeli dalle lunghe sciabole,

guardiani di me, pietra di sale.

E se ne è andato

marchiato

da una colpa

che soffocherà

come una morsa

i suoi mattini,

incidendo a fuoco

ogni battito del suo cuore

con il mio nome.

 

Daniela Şontică