Occidentul meu

 

Occidentul meu e ceva ascendent, digeră

mai multă istorie decât cea pe care

o secretă, are un genunchi pentru moarte,

un triciclu pentru iubire și aici știi bine

își găsește grabnic o casă fără

să sară calul cu liniile mult prea clare,

cât pe-aci să cad la pace cu ademenirile

tale, cu a vânătoarii oroare

și cu patul florilor înrourate

 

 

Il mio Occidente

 

Il mio occidente è in ascesa,

digerisce più storia di quella che
secreta, ha un ginocchio verso la morte,
un triciclo verso l'amore e indubbiamente

trova casa in fretta senza
esagerare con architetture troppo opache
scendo a patti con i tuoi inviti,

con l’orrore della caccia e con il letto
dei roridi fiori.

 

 

 

 

Am înțeles

 

Am început să mă privesc drept în ochi

ìn ziua în care m-am risipit.

A fost de-ajuns o veșnicie subită

ca să-mi arate că nu eu eram

cel ce vedeam claritatea

ci un ochi al fractalului,

mai singur, potrivnic. Și trupurile

s-au prefăcut în fantasme, iar

fantasmele în întrupări de umbră.

Atunci acesta ar fi chipul secret,

înlăuntrul trădat? Urmărindu-mă-n

ochi, am înțeles în cele din urmă.

 

 

Ho capito

 

Ho iniziato a scrutarmi negli occhi
il giorno che sono scomparso. 
E’ bastato un bagliore d’eternità  
a suggerirmi che non ero 
io a vedere la chiarezza
ma un occhio del frattale.

E i corpi 
sono tornati fantasmi, ed i fantasmi 
i corpi dell'ombra. Sarebbe questo 
allora il volto segreto, l'interiorità 
tradita? Seguendomi negli occhi 
ho

lentamente

capito

 

 

 

 

Cu tine însuți

 

Fructul acela șovăielnic ce-ți este inima

nu trebuie să se usuce de ce îți e scris:

las-o s-aștepte fără să tragă nădejde

căci iubirea-i o veste

ce mai curând sau mai târziu sosește.

Dar mai întâi și totdeauna e singurătatea.

și tu ești cel singur,

singur cu păcatul tău originar,

- cu tine însuți -.

Poate pe la orele cinci ale serii

Îți bate la ușă iubirea și totul explodează

și ceva ca o lumină se aprinde în tine,

și devii un altul, aur clocotit,

mai ales atunci, ai grijă să nu uiți,

când iubirea te împresoară și arzi,

că mai întâi și totdeauna e singurătatea.

 

 

Con te stesso

 

Quel frutto titubante che è il tuo cuore
non deve inaridirsi per la tua sorte;
lascia che aspetti senza attese
perché l’amore è un premio
che prima o poi arriva.
Sei solo,
con il tuo male oscuro.
Forse alle cinque della sera
spunta l’amore e tutto scoppia

s’illumina dentro di te,
diventi un altro, oro bollente,

ma non dimenticarti,
quando l’amore sarà arrivato e brucerai,
la solitudine

ti specchierà

da sempre...

 

 

 

 

Semnale de speranță

 

În spatele priveliștii încă

mușcate de ger

dintr-odată explodează

ghiocei cu plăpânda ta strălucire,

tu flamură de moarte prematură

și-a tuturor celor ce-ncep,

prea puțină materie vie împresurată

de moarte

și firave semnale de speranță

gata să expieze,

strălucior de viu

gâtuit de cleștele morții.

 

 

Segni di speranza

 

Dietro il paesaggio ancora

morso dal gelo

improvvisamente esplodono

i bucaneve con flebile splendore.
Tu vessillo di morte precoce
poca materia viva circondata di morte 

debolissimo segno di speranza

pronto a espiare, 
splendidamente vivo 
con la gola serrata dalla morte