Occidentul meu
Occidentul meu e ceva ascendent, digeră
mai multă istorie decât cea pe care
o secretă, are un genunchi pentru moarte,
un triciclu pentru iubire și aici știi bine
își găsește grabnic o casă fără
să sară calul cu liniile mult prea clare,
cât pe-aci să cad la pace cu ademenirile
tale, cu a vânătoarii oroare
și cu patul florilor înrourate
Il mio Occidente
Il mio occidente è in ascesa,
digerisce più storia di quella che
secreta, ha un ginocchio verso la morte,
un triciclo verso l'amore e indubbiamente
trova casa in fretta senza
esagerare con architetture troppo opache
scendo a patti con i tuoi inviti,
con l’orrore della caccia e con il letto
dei roridi fiori.
Am înțeles
Am început să mă privesc drept în ochi
ìn ziua în care m-am risipit.
A fost de-ajuns o veșnicie subită
ca să-mi arate că nu eu eram
cel ce vedeam claritatea
ci un ochi al fractalului,
mai singur, potrivnic. Și trupurile
s-au prefăcut în fantasme, iar
fantasmele în întrupări de umbră.
Atunci acesta ar fi chipul secret,
înlăuntrul trădat? Urmărindu-mă-n
ochi, am înțeles în cele din urmă.
Ho capito
Ho iniziato a scrutarmi negli occhi
il giorno che sono scomparso.
E’ bastato un bagliore d’eternità
a suggerirmi che non ero
io a vedere la chiarezza
ma un occhio del frattale.
E i corpi
sono tornati fantasmi, ed i fantasmi
i corpi dell'ombra. Sarebbe questo
allora il volto segreto, l'interiorità
tradita? Seguendomi negli occhi
ho
lentamente
capito
Cu tine însuți
Fructul acela șovăielnic ce-ți este inima
nu trebuie să se usuce de ce îți e scris:
las-o s-aștepte fără să tragă nădejde
căci iubirea-i o veste
ce mai curând sau mai târziu sosește.
Dar mai întâi și totdeauna e singurătatea.
și tu ești cel singur,
singur cu păcatul tău originar,
- cu tine însuți -.
Poate pe la orele cinci ale serii
Îți bate la ușă iubirea și totul explodează
și ceva ca o lumină se aprinde în tine,
și devii un altul, aur clocotit,
mai ales atunci, ai grijă să nu uiți,
când iubirea te împresoară și arzi,
că mai întâi și totdeauna e singurătatea.
Con te stesso
Quel frutto titubante che è il tuo cuore
non deve inaridirsi per la tua sorte;
lascia che aspetti senza attese
perché l’amore è un premio
che prima o poi arriva.
Sei solo,
con il tuo male oscuro.
Forse alle cinque della sera
spunta l’amore e tutto scoppia
s’illumina dentro di te,
diventi un altro, oro bollente,
ma non dimenticarti,
quando l’amore sarà arrivato e brucerai,
la solitudine
ti specchierà
da sempre...
Semnale de speranță
În spatele priveliștii încă
mușcate de ger
dintr-odată explodează
ghiocei cu plăpânda ta strălucire,
tu flamură de moarte prematură
și-a tuturor celor ce-ncep,
prea puțină materie vie împresurată
de moarte
și firave semnale de speranță
gata să expieze,
strălucior de viu
gâtuit de cleștele morții.
Segni di speranza
Dietro il paesaggio ancora
morso dal gelo
improvvisamente esplodono
i bucaneve con flebile splendore.
Tu vessillo di morte precoce
poca materia viva circondata di morte
debolissimo segno di speranza
pronto a espiare,
splendidamente vivo
con la gola serrata dalla morte